Michael (2026): Cum să distrugi un mit cu un „rebut” cinematografic

Ferească Sfântul și Maica Domnului dacă eu am pomenit vreodată un film biografic mai prost ca „Michael (2026)”! Am reușit și eu, după două săptămâni de amânări, să văd în sfârșit mult așteptata poveste de viață a regelui Michael Jackson. Și spun asta cu o durere imensă în suflet: din punctul meu de vedere, mizeria asta de producție nu era demnă nici măcar pentru un documentar de mâna a doua despre fratele mai mic, Jermaine, cu atât mai puțin pentru acest monument magnific al industriei muzicale mondiale.

O bătaie de joc pe bani mulți și așteptări trădate

Jur că filmul ăsta și-a bătut joc nu doar de imaginea lui Michael, ci și de așteptările mele – și, sunt sigur, ale multora dintre voi. Când anunți un buget de peste 150 de milioane de dolari și ai acces la întreaga arhivă a familiei, te gândești că echipa de producție va veni în primul rând cu o „copie” a lui M.J, un actor incredibil de asemănător, capabil să transmită magnetismul ăla electrizant. Te aștepți la file dense din viața lui, la profunzime, la geniu. În schimb, am primit niște firmituri incomplete, aruncate parcă în silă pe ecran.

Se simte de la o poștă că s-a încercat o cosmetizare grosolană. Deși regizorul Antoine Fuqua promitea o privire „nepărtinitoare”, am primit un scenariu care fuge de adevăr și se ascunde după deget. Am impresia că până și Katherine Jackson, mama lui, s-a „virusat” de la personajul patern și a vrut să mai stoarcă niște bani, realizând o mizerie de film din care nu se trage decât o singură idee tristă: parcă au vrut să-l discrediteze public post-mortem prin mediocritate (la Joe Jackson mă refer).

Nepotul Jaafar: O interpretare forțată, fără carismă

Nu ai cum, mă, să ieși pe piață cu un asemenea rebut cinematografic pe cârca unui magistral star și să lași povestea în pom! Decât dacă, de fapt, scopul a fost altul: ai vrut să-ți promovezi nepotul, să-l scoți din umbră și atât! Și ți-a trebuit pretextul perfect… regele și conflictele lui eterne cu „nemernicul” tată ahtiat după bani, Joe Jackson.

Actorul principal, nepotul Jaafar Jackson, îl interpretează exagerat de prost pe unchiul său. Este urât cu spume! N-are pic de carismă, iar mimica lui este forțată la maxim, de parcă poartă o mască de plastic care îl strânge. Vocea lui Jaafar, deși marketată ca fiind „identică”, nu are nicio greutate, nicio textură. Scenariul este făcut praf și pulbere, fiind mai degrabă o filă muzicală dintr-un lung șir de videoclipuri ratate care nu au mai venit. Unde e suferința reală? Unde e procesul de creație care l-a făcut pe Michael unic? Totul e acoperit de un strat de PR ieftin.

Execuția unui fenomen sub ochii familiei

Sunt de-a dreptul șocat de cât de mult și-au bătut joc familia, casa de producție și întregul aparat de PR de regretatul fenomen care a fost Michael Jackson. Să ai în mână istoria celui mai mare artist al tuturor timpurilor și să livrezi un film care pare mai degrabă o telenovelă de buget redus este o jignire adusă fiecărui fan care a plâns în 2009. Criticii internaționali au început deja să taxeze filmul pentru lipsa de curaj în a aborda controversele reale, preferând să ne servească o variantă „safe” și plictisitoare, care mai mult ridică semne de întrebare decât să ofere răspunsuri.

Efectele speciale și machiajul – care ar fi trebuit să fie de top în 2026 – arată de parcă au fost făcute la repezeală. În loc să vedem evoluția complexă a omului Michael, vedem o caricatură care se plimbă prin decoruri ce miros a studio de televiziune ieftin. Să-mi confirme cineva dacă scenaristul și regizorul din umbră n-a fost cumva ratatul ăla de Anghel Damian!

Verdictul Leo1Romania: 2/10

Este dureros să vezi cum moștenirea unui geniu este vândută la bucată pentru un profit rapid și pentru a lansa cariera unui nepot care, din păcate, e un inutil. Michael merita un film care să ne facă să vibrăm, nu unul care să ne facă să ieșim din sală înainte de final. O mare, mare dezamăgire care confirmă faptul că, uneori, industria nu mai are respect pentru nimic sfânt.

Dacă și tu ai simțit că acest film a fost doar un exercițiu de marketing eșuat, scrie-mi mai jos. Sunt curios dacă mai sunt oameni care refuză să înghită acest „fast-food” cinematografic pe post de omagiu.