Metronom – O plictiseală cruntă cu iz de resturi cinefile și termopane „de epocă”

Am vizionat și eu (în sfârșit) mizeria de film numită „Metronom” (2022). Dacă mai aveam vreo urmă de speranță pentru „producțiile” autohtone premiate prin străinătate, acest film mi-a întărit definitiv convingerile: suntem experți în a face filme proaste din toate punctele de vedere, dar mai ales la capitolul poveste și, cel mai grav, sunet.

Sunetul – O bătaie de joc la adresa timpanelor

Nu știu cum dracu’ se montează filmele astea românești, de reușesc să strice totul încă de la bun început. Sunetul este, de departe, cea mai mare catastrofă a acestui film. Detășat de toate celelalte prostii din regie, sunetul în „Metronom” te face să te întrebi dacă inginerii au fost la muncă sau au lăsat lavalierele prin buzunare. Ca om de radio, vă spun clar: e o bătaie de joc să livrezi un asemenea amatorism auditiv în 2022.

Anii ’70 cu termopane? „Geniul” regizoral lovește din nou

Punerea în scenă este pur și simplu executabilă. S-a încercat cu disperare păstrarea ideii de „vechi”, dar s-a filmat atât de redus și neglijent încât, surpriză! În plini ani ’70, în cadrele filmului apar termopane moderne. Probabil era prea greu să maschezi un profil de PVC când ești ocupat să faci „artă” plictisitoare. E o dovadă de lene cruntă care distruge orice urmă de autenticitate.

Tiparul mioritic: Multă plictiseală, puțin conținut

Am ajuns la concluzia că ăsta e tiparul împământenit de a face filme pe plaiurile noastre: iei un subiect istoric, îl filmezi anost, lungiști cadrele până la disperare și speri să nu observe nimeni că n-ai nicio substanță. De notat ar fi doar jocul actoricesc al câtorva personaje, care parcă se chinuie să salveze ceva din acest dezastru, dar în rest… praf și pulbere.

Verdictul Leo1Romania: 2/10 – O pierdere de timp

„Metronom” este un film pe care nu-l recomand nimănui. Poate doar dușmanilor, dacă chiar vreau să-mi bat joc de timpul lor și să-i pedepsesc cu o plictiseală cruntă. Este un produs „origoflen” de festival, care n-are nicio legătură cu cinematografia adevărată.

Voi cum reușiți să treceți peste sunetul ăsta mizerabil din filmele românești? Chiar nu se găsește nimeni în țara asta să regleze un nivel corect la voci? Și faza cu termopanele în comunism… vi se pare „licență poetică” sau pură incompetență de recuzită? Hai să măcelărim „capodopera” asta în comentarii!