Despre Filme

Spartacus: De la „Blood and Sand” la „House of Ashur” și o moștenire sângeroasă

Decembrie 2009: Descoperirea care avea să-mi spargă ficații

Undeva între Crăciun și Revelion în 2009, descopeream pe un tracker rusesc un serial care avea să-mi spargă ficații și sufletul… Spartacus: Blood and Sand. Am vizionat atunci primele 3 episoade, cu o lună înainte de lansarea oficială din ianuarie 2010, produsă de Starz TV. Nu știam atunci că asist la nașterea unui fenomen care va redefini brutalitatea și spectacolul vizual pe micul ecran.

Leo1Romania Spartacus: De la „Blood and Sand” la „House of Ashur” și o moștenire sângeroasă

Tragedia din spatele Arenei: Povestea lui Andy Whitfield

Povestea serialului, dar și a actorului principal, Andy Whitfield (primul Spartacus), este una dramatică, cutremurătoare. Chiar când succesul exploda, Andy a descoperit o formă de cancer și a fost nevoit să stea departe de platourile de filmare aproximativ un an. Între timp, Starz a tras un prequel (Gods of the Arena), aproape un sezon întreg, sperând în revenirea lui. Din păcate, când să revină, cancerul a recidivat și a pus capăt vieții actorului. Andy Whitfield a decedat în brațele soției lui și în prezența copiilor lor.

Leo1Romania Spartacus: De la „Blood and Sand” la „House of Ashur” și o moștenire sângeroasă

Puterea Fanilor și „Noul” Spartacus

În acele momente negre, Starz TV a vrut să încheie proiectul „Spartacus”. Însă, în urma multor acțiuni și comentarii în mediul online ale fanilor devotați, televiziunea s-a văzut nevoită să revină asupra deciziei. Soluția? Înlocuirea lui Andy Whitfield. Dar nici asta nu a fost simplu. Televiziunea a pus opiniei publice 3 variante de actori, din care fanii să aleagă unul care să semene cât de cât cu Andy și să se potrivească cu personajul. Așa a fost ales Liam McIntyre ca „noul” Spartacus.

Un fenomen care a spart toate granițele

Nu vreau să fac apologia serialului, am vrut doar să amintesc aceste detalii care definesc legenda. Serialul produs de Starz TV a spart toate granițele, captivând o lume întreagă cu povestea, personajele și efectele vizuale revoluționare. Chiar dacă uneori erau puțin exagerate, serialul a fost TOP. Punct.

2025: Istoria se repetă cu „Spartacus: House of Ashur

Acum, în 2025, se pare că se repetă rețeta succesului. Starz TV lansează, cu câteva zile înainte de Crăciun – iată, la 15 ani de la primul „serial sângeros” – mult trâmbițatul „Spartacus: House of Ashur”. Aceasta este o variantă alternativă, o altă perspectivă a seriei originale.

Leo1Romania Spartacus: De la „Blood and Sand” la „House of Ashur” și o moștenire sângeroasă

Chiar dacă începutul lui House of Ashur e unul de rahat (părerea mea, mă refer la primele 5 minute), noua serie are aceleași ingrediente ca precedentul: un început grandios și o perspectivă a succesului garantat. De ce spun asta? Pentru că NU începe ca majoritatea serialelor actuale… lălăit. Te bagă brusc în poveste și în acțiune, nu face rabat de la nimic, și bine face!

Verdictul și Nota

Am spus în 2010 că Spartacus va rupe tot… și am avut dreptate. Îndrăznesc să afirm că și alternativa nouă din 2025 va călca pe urmele precedentului.

Un avertisment crucial: Dacă nu ai vizionat Spartacus din 2010, NU te pune să vizionezi pe acesta nou! Nici nu-ți închipui ce și cât pierzi.

Momentan, pentru primul sezon din „Spartacus: House of Ashur”, pentru că a început puțin idiot, nota mea este: 9,5/10.

„Ce crezi tu despre asta? Scrie mai jos și hai să discutăm.”

Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Most Voted
Newest Oldest
Inline Feedbacks
View all comments
Back to top button
error:Conținutul este protejat!!
0
Would love your thoughts, please comment.x