Deep Love (2013) – Cum să ratezi monumental o dramă reală de pe fundul mării

Stăteam într-un weekend și căutam un film care să mă captiveze trup și suflet, nu doar superficial. Și fără să am idee despre… mă lovește soarta de Deep Love (2013). Eu sunt fan mare producții noi și cu greu dau play la un film cel mult de anul trecut, dar, uneori când ceva mă frapează sau intrigă, mă risc.

Și, m-am riscat… am dat play la Dragostea adâncă/profundă… bine, tradus în română ca dracu’, dar asta e altă poveste. Poate cineva mă suspectează că aș fi subiectiv prin natura unuia dintre hobbyurile mele – Scuba Diving-ul, dar țin să menționez că, privind filmul semi-documentar făcut cu personaje reale și după o poveste reală, la început sau în prima jumătate eram fascinat de el poate tocmai pentru că era despre scafandri recreativi și tehnici. Dar… filmul a continuat, din punctul meu de vedere, foarte sec, prost și fără rost. Iar finalul a fost un țăpoi în cap, de parcă se terminase spațiul pe hard disk sau pe caseta beta și nu au mai putut trage scene.

Filmul te ia puțin pe sus de la început, și pare sau chiar nu înțelegi mai nimic, urmând ca pe parcurs să ți se desfășoare povestea în întregime. Dar ce să vezi, filmul se destramă cu cât avansează în poveste, nu punctează absolut, dar absolut niciun detaliu tehnic legat de scufundări, pericole, extreme, fascinație etc. Rămâne un film br-brrr-brrr-bzz-bzz-bzz în care un om intră la apă, și atât.

Cei care mă citesc, naufragiații acestui site, știu probabil că nu obișnuiesc să dau spoilere de nici o culoare, chiar dacă de multe ori sunt apostrofat că dau cu biciul sau tai în carne vie dar nu detaliez. Nu o fac niciodată tocmai pentru a lăsa libertatea oricui să își facă meandrele legate de un titlu despre care a citit pe insula mea.

Deep Love e o caricatură de film care ar fi putut face valuri mai mari decât un ocean, pentru că povestea consemneaza un fapt, ba chiar un record cunoscut, dar o face extrem de slab, să nu zic prost, și nu, nu e o scuză că e jucat de personajele implicate în caz. Filmul a beneficiat de suport tehnic, de regie și tot tacâmul. EI BINE, ăia trebuiau să stoarcă ce și cât trebuia ca povestea să lase urme „deep”. Dar nu, filmul îți taie craca fix la final, după ce te-a plictisit teribil cu semi-banalități.

Abisul narativ: Când tehnicul devine invizibil și emoția se îneacă la mal

Premisa avea o greutate colosală, una care putea cutremura orice suflet pasionat de limitele umane și de mediul subacvatic. Însă transpunerea vizuală transformă o tragedie plină de adrenalină într-un șir de cadre lipsite de vlagă, unde tensiunea se dizolvă înainte să apuce să se nască.

Când aduci pe ecran o lume atât de complexă, în care fiecare metru cub de gaz, fiecare secundă de decompresie și fiecare decizie pot însemna viața sau moartea, ai obligația morală și cinematografică să transmiți fiorul acela rece. În schimb, primim o insulă de platitudini în care personajele par străine tocmai de mediul pe care îl traversează, iar legătura profundă promisă în titlu rămâne o promisiune goală de conținut.

Ce zice internetul? Între documentul uman și plictiseala din fața ecranului

Am aruncat un ochi pe net să văd cum a fost primit experimentul ăsta cinematografic de publicul larg și de critici. Opiniile sunt destul de contrastante:

• Ce a plăcut oamenilor: Autenticitatea faptului că protagoniștii își joacă propriile drame reale; curajul de a aduce în fața publicului o poveste de o asemenea magnitudine din lumea scufundărilor adânci; momentele brute de sinceritate emoțională din primele secvențe.

• Ce i-a deranjat pe oameni: Ritmul extrem de leneș și lipsa oricărui suport tehnic care să explice miza pericolelor; montajul abrupt și confuz care lasă spectatorul pe dinafară; un deznodământ tăiat brusc, fără nicio descătușare emoțională.

Deep Love rămâne o curiozitate tristă: un subiect imens care eșuează lamentabil din cauza unei regizări care nu știe să pună în valoare nici drama umană, nici fascinantul univers al adâncurilor.

Verdictul Leo1Romania: 2/10

O notă de râs pentru un fiasco total: când ai la dispoziție o poveste reală de o asemenea intensitate și un record greu de egalat, iar tot ce reușești să livrezi este o înșiruire seacă de imagini fără nerv, fără tehnică și fără strop de emoție autentică, meriți din plin un eșec usturător.

Concluzie: Să pierzi 84 min prețioase urmărind această peliculă e o formă de auto-sabotaj cinematografic. Mai bine te uiți la un documentar tehnic sec sau îți imaginezi propriile povești de pe fundul mării, pentru că acolo vei găsi mult mai multă viață și profunzime decât în toată această producție eșuată.

Lăsați mai jos impresiile voastre, spuneți-mi dacă v-ați aventurat vreodată în apele tulburi ale acestui film și cum v-a lăsat finalul său brusc!