Kraken (2026) – Un monstru de film transformat într-o ciorbă fadă

Când auzi de producții cinematografice din țările nordice, te gândești din start la atmosfera aia neo-noir, rece, calculată, cu dialoguri inteligente și tensiune care se taie cu cuțitul. Ei bine, Kraken (2026) reușește performanța rară de a lua un mit uriaș și de a-l îngropa într-un scenariu care pare scris pe genunchi, la o șuetă sub soarele sudic, nicidecum în rigorile ghețarilor.

Am avut senzația de la primele cadre că mă uit la o lucrare de diplomă a unei echipe pline de debutanți care au primit o căruță de bani pentru efecte speciale, dar au uitat să angajeze și un scenarist profesionist. Subiectul avea un potențial uriaș, dar execuția e pur și simplu de amatori.

Un ghiveci de genuri: SF, horror sau poveste de speriat copiii?

Cea mai mare problemă a filmului este că nu știe ce vrea să fie. Regizorul Pål Øie (care, deși nu e la primul film cu monștri, aici pare că a debutat din nou) încearcă să navigheze disperat între trei ape. Se vrea un SF cu pretenții ecologice, virează brusc spre un thriller psihologic de doi bani și încearcă, din când în când, să fie un horror care să te sperie. Rezultatul? O poveste confuză, fără identitate, care e prea moale pentru fanii horror și mult prea stupidă pentru fanii SF. Practic, un film de speriat copiii înainte de culcare, dar cu un monstru CGI generat pe calculator.

Acțiunea se târăște în jurul unei echipe de cercetători din Norvegia care descoperă activități anormale în adâncurile fiordurilor. În loc de suspansul ăla claustrofobic pe care îl așteptai, primești replici lungi, melodramatice, specifice telenovelelor sudice, total atipice pentru realismul nordic. Personajele iau cele mai proaste decizii posibile, iar dialogurile sunt atât de nenaturale încât îți vine să pui filmul pe „Mute”.

Plusuri și minusuri adunate de prin lume

Ca să nu ziceți că sunt singurul nebun care a pierdut timpul cu filmul ăsta, m-am uitat să văd ce spune și restul lumii. Părerile criticilor și ale publicului confirmă exact starea de spirit de după vizionare.

Plusurile (atâtea câte sunt):

• Efectele vizuale: Monstrul în sine și cadrele subacatice arată penibil. Banii s-au dus în CGI, asta e clar.

• Peisajele nordice: Fiordurile norvegiene salvează vizual o parte din cadre, oferind o estetică curată și rece.

Minusurile (lista e lungă):

• Scenariul previzibil și fad: Nu există nicio răsturnare de situație care să te țină în priză. Totul se derulează liniar și plictisitor.

• Jocul actoricesc: Actori altfel decenți par blocați în niște roluri șterse, debitând replici fără nicio emoție reală.

• Lipsa totală de suspans: Deși creatura e uriașă, nu simți nicio secundă pericolul sau teroarea.

Kraken nu este neapărat un film infect, cu imagini mizerabile care să-ți zgârie retina. Nu are „gust rău”. Problema lui e mult mai gravă: este complet fad. Nu are absolut niciun gust. Treci prin el ca prin apă călduță și, la final, rămâi cu o singură întrebare: „De ce s-au cheltuit milioane de euro pe un monstru, dacă povestea e mai subțire decât gheața de primăvară?”. Nu am ce să vă recomand la el, pentru că nu are nimic remarcabil. E doar un alt titlu aruncat pe platformele de streaming ca să umple catalogul.

Verdictul Leo1Romania: 4/10

Să iei un monstru legendar din adâncuri, o creatură mitologică capabilă să înghită flote întregi și să provoace teroare ancestrală, și să o reduci la rolul unei simple sperietori de carton într-un scenariu de grădiniță, asta înseamnă să fii complet lipsit de viziune. Echipa a reușit performanța de a transforma un potențial blockbuster de supraviețuire într-o dramă de duzină, ștearsă și lipsită de sare și piper. Este genul de film care nu lasă absolut nicio urmă – o peliculă de umplutură, de uitat la fel de repede cum ai dat click pe „Power Off” la telecomandă.

Voi l-ați bifat deja sau ați mirosit de la trailer că e o ciorbă reîncălzită? Ce alte filme cu monștri din adâncuri credeți că merită văzute cu adevărat? Lăsați comentariile voastre mai jos!