„Dosarele X” se redeschid! „Sculdar și Muldy” revin în locul unde a început totul!

„Adevărul este din nou acolo!” – Dosarele X revin acasă, în Vancouver
Vă mai amintiți serile alea în care lumina stinsă și genericul cu fluieratul acela bântuit ne făceau să ne uităm cu suspiciune spre cer? Ei bine, pregătiți-vă, pentru că se pare că „dosarele” se redeschid!
Vestea momentului în lumea cinematografiei este că un nou proiect The X-Files prinde contur sub bagheta regizorului Ryan Coogler (omul din spatele Black Panther). Și unde altundeva puteau începe filmările dacă nu în locul unde a început toată magia? Acum mai bine de trei decenii, în 1993,Vancouver! Orașul acela plin de ceață și păduri misterioase care ne-a dat fiori în primele sezoane revine în prim-plan din luna mai.

„Sculdar și Muldy” – O parte din ADN-ul nostru
Recunosc, am crescut cu ei. Pentru mulți dintre noi, Mulder și Scully (sau „Sculdar și Muldy”, cum îi mai alintăm noi, fanii de cursă lungă) n-au fost doar niște personaje de serial. Au fost partenerii noștri de explorare a necunoscutului. Unul cu credința neclintită, celălalt cu scepticismul tăios – echilibrul perfect care ne-a ținut cu sufletul la gură ani de zile.

Ce știm până acum?
Deocamdată, misterul e la el acasă, exact cum îi stă bine unei astfel de producții:
-
Hulupregătește acest reboot care promite o viziune proaspătă.
-
Danielle Deadwyler este prima prezență confirmată în distribuție.
-
Marea întrebare rămâne: îi vom revedea pe David Duchovny și Gillian Anderson, fie și pentru o scurtă apariție?
De ce ne pasă?
Pentru că într-o lume în care totul pare explicat prin algoritmi, mai avem nevoie de acea doză de „neexplicat”. Întoarcerea în Vancouver nu e doar o alegere logistică, ci o întoarcere la acea atmosferă brută, autentică, care a făcut din acest serial un fenomen global.
Sunt curios, voi ce credeți? Mai au loc fenomenele paranormale în era tehnologiei de azi? Și mai important… poate exista The X-Files fără chimia inconfundabilă a celor doi agenți originali?
Rămâneți aproape, pentru că „The Truth is Out There”… și s-ar putea să fie mai aproape decât credem!

