Taximetriști – O mizerie autohtonă „împlinită”

Există momente în care crezi că ai văzut tot ce se putea mai rău în materie de producții „mioritice” și că, după avalanșa de mizerii comerciale din ultimii ani, am atins în sfârșit fundul sacului. Ei bine, Taximetriști (2023) vine să ne demonstreze că mlaștina e mult mai adâncă. Filmul ăsta ar fi putut fi unul… bun, dacă nu ar fi fost de fapt extraordinar de prost, de jegos și de mizerabil din toate punctele de vedere.

Foamea de bani și prostituția artistică

Este halucinant să vezi ce face foamea din așa-zișii noștri „actori”. Oameni care se pretind artiști ajung să accepte orice gunoi de scenariu, orice dialog infect și orice regie de doi bani pentru un căcat de bani. Această „capodoperă” nu este altceva decât împlinirea cinematografică a degradării noastre: un produs creat parca special să ne arate cât de jos se poate coborî sub eticheta de divertisment urban.

Lecții de cinema de la alții

Sincer, jos pălăria în fața altora! Există filme rusești, indiene, turcești, chinezești sau chiar coreene care sunt cu zece clase peste aceste împuțiciuni românești care inundă ecranele. În timp ce alții produc artă sau măcar divertisment de calitate, noi livrăm mizerii abjecte sub pretextul „realismului”. Concluzia e una singură și e amară: ăsta este nivelul artistic în țara asta murdară de maro. Atât se poate, atât se vrea!

Dacă aveți un minim de respect pentru timpul și sănătatea voastră mentală, ocoliți acest rebut. Este o pată de jeg pe obrazul cinematografiei contemporane, un film care te face să regreți fiecare minut pierdut în fața ecranului.

Verdictul Leo1Romania: 1/10

Nota mea este un 1/10 pur și simplu pentru că nu există nota zero în sistem. Este un protest direct împotriva mediocrității și a mizeriei pe care industria autohtonă încearcă să ne-o bage pe gât drept „film de succes”.

Până unde merge toleranța noastră pentru aceste „mizerii” autohtone? Chiar am ajuns în punctul în care orice scenariu scris pe genunchi și orice „actor” flămând pot livra un asemenea gunoi pe ecrane? Voi cât de mult ați rezistat să priviți această „împuticiune” fără să simțiți nevoia de un duș spiritual? Hai să discutăm în comentarii despre nivelul de maro în care se scaldă cinematografia noastră!