O pagină galbenă de istorie – Maria 1997

Din Suflet Pentru Suflet

Sunt momente când timpul nu se măsoară în ani, ci în greutatea unui plic. În arhiva mea personală, păstrez o scrisoare care a supraviețuit aproape trei decenii. Pe ea, un scris de mână, cursiv și apăsat, poartă o dedicație care mă trimite direct în 1997: „Pt. Leonard Bagheera”.

Era perioada în care emisiunea mea, „Din Suflet Pentru Suflet”, era încă la început de drum, o „tinerică” de doar doi ani. Atunci am primit versurile Mariei, o fată care, deși trăia experiența limitărilor dintr-un scaun cu rotile, a găsit puterea să-mi trimită o bucată din universul ei interior.

Versurile care au așteptat „Glasul”

Poezia Mariei este un strigăt mut în fața unei tăceri prea lungi. Nu este despre boală, ci despre acea singurătate universală, grea ca plumbul, care te strivește chiar și atunci când ești „în doi, în trei”.

„E-atat de greu cand te simti singur / Si n-ai pe nimeni sa te-asculte, / E-atat de greu cand n-ai prieteni / Si noptile sunt prea tacute.”

Aceste rânduri nu au fost scrise pentru a rămâne închise într-un plic. Maria scria despre dorința de a fi iubită, despre lupta de a râde când gândul zboară în trecut și despre întrebarea care arde: „Oare asa voi fi mereu?”. Sunt trairi care, în 1997, căutau o ureche care să asculte, iar astăzi, pe Leo1Romania, au găsit în sfârșit un glas.

O nesăbuință născută din respect

Vreau să fac o precizare importantă: nu am făcut nicio promisiune Mariei atunci. Viața ne-a dus pe drumuri diferite și, de decenii, nu mai știu nimic despre ea. Nu știu cum să dau de ea, nu știu dacă mai este printre noi pentru a-i cere acordul sau pentru a-i arăta ce a devenit poezia ei „în viitor”.

Am avut această „nesăbuită” idee de a-i compune muzica și de a-i da glas versurilor fără să o întreb. Sper, oriunde s-ar afla, să mă ierte. Am făcut-o pentru ea și pentru toți cei care rezonează cu acest gen de trăire profundă, care nu se perimează odată cu trecerea anilor.

Dincolo de cifre, spre suflet

Piesa rezultată este una lungă, atmosferică, ce depășește cu mult standardele comerciale de astăzi. Am refuzat să „tai” din suferința sau din speranța Mariei pentru a o înghesui într-un format de 3 minute.

Fiecare strofă are timpul ei să respire, pentru că o „pagină galbenă de istorie” nu se cântă în fugă. Este un omagiu adus unui suflet care a avut curajul să se deschidă indirect, în fața omului de la microfon, acum 29 de ani. Dacă și tu simți că „noptile sunt prea tăcute”, această melodie este și pentru tine.

Mă înclin.

Leo.

🥴 „Ai citit până aici și nu comentezi? Rușineee… 😂”