Leo1Romania – Albumul 5: Schimbăm macazul

A sosit vremea să aduc vești și din zona de creație muzicală, pentru că am tot primit întrebarea în ultimele săptămâni: „Leo, nu mai scoți ceva nou?”Sau alții, mai cârcotași, mă „ceartă”: „Leo, dar tu numai muzică anti-mainstream scoți? De ce nu faci și muzică comercială? Sau nu te pricepi la d-astea?”Ei bine, naufragiații mei digitali, Leo ăsta se pricepe să creeze și muzică comercială!
👉 De ce Albumul 5 e diferit
De două săptămâni am în lucru Albumul numărul 5, care va fi diferit din mai multe puncte de vedere:
- Primul LP: Va avea 10 piese, nu 5 ca EP-urile precedente.
- Format fizic: Se va găsi și în varianta CD și Vinil, exact ca și celelalte, dar de data aceasta ca album standalone.
- Stil nou: Nu va mai fi despre introspecție și muzică de suflet, ci… schimbăm macazul spre Deep House – Clubbing.
👉 Ce schimb de data asta
Da, ați citit bine! Urmează un album Leo1Romania cu texte autentice și o construcție muzicală proprie (ajutat pe partea de voce de AI). Va fi de bubuit boxele! 🔊
👉 Unde sunt acum
Șase piese sunt gata de vreo 10 zile, dar recunosc că nu am avut inspirația și timpul necesar să compun și ultimele patru bucăți pentru a lansa albumul pe platformele digitale și în format fizic. Am lucrat enorm la alte proiecte de voiceover pentru clienți, dar cel mai mult m-am concentrat pe articolele de pe site-ul leo1romania.com.
Mi-am zis inițial că Albumul 5 va fi lansat în prag de Paște, dar am o senzație că s-ar putea să depășească termenul. La momentul la care scriu acest articol, nu am nici cheful, nici inspirația necesară pentru piesele restante. Nu mă judecați prea aspru: decât repede și prost, mai bine încet și OK, nu?
👉 Un mic preview
Cu tot respectul meu pentru voi, vă las cu un mic teaser audio, să vă dați seama în mare la ce să vă așteptați de la Leo1Romania – Albumul 5.
Și da! Leo se pricepe și la Deep House și, culmea (șoc, șoc!), și la manele – dar despre asta o să scriu într-un articol separat. Rămâneți aproape și stați „tuned”, că aveți material divers aici: de la scuba diving și recenzii de cărți sau filme, până la voiceover, radio și pescuit.
👉 Spune-mi părerea ta
Deep House sau old Leo? Hai în comentarii — sunt curios unde vă poziționați.
Mă înclin,
Leo
