Adevărul din spatele zgomotului

De ceva timp încoace e o adevărată vânzoleală pe tema „muzicii AI”. În multe țări discuția există deja de peste un an, iar platforme mari precum Spotify sau Deezer au eliminat peste 700.000 mii de piese asociate cu inteligența artificială. Dar nu neapărat pentru că erau generate cu AI.

Motivul principal a fost altul: au apărut nenumărate remixuri și coveruri care imitau nu doar piesa originală sau textul, ci chiar vocea artistului. Practic, AI-ul era folosit pentru a reproduce identitatea vocală a cuiva fără acordul lui.

În România însă, discuția a explodat abia recent, după ce s-a mediatizat cazul „Lolita Cercel”. Nu am ascultat și nici nu intenționez să ascult asemenea piese – pur și simplu nu mă reprezintă stilul respectiv. Totuși, dincolo de gusturi personale, problema reală nu este existența muzicii generate cu AI.

Problema este autenticitatea. Dacă vorbim despre texte furate, melodii copiate sau imitații evidente ale unor artiști, atunci nu mai discutăm despre creație, ci despre o formă modernă de „ciordeală”.

Ipocrizia industriei muzicale

Discuția despre AI este plină de ipocrizie. Industria muzicală – atât cea românească, cât și cea internațională – a împrumutat, copiat sau reciclat idei de zeci de ani: sample-uri, negative cumpărate sau adaptate, melodii inspirate din alte culturi. Dar acum, când AI-ul devine accesibil, mulți sar imediat să spună că „asta nu mai e muzică”.

Istoria ne arată însă că reacția asta nu este deloc nouă. După Al Doilea Război Mondial au apărut sintetizatoarele, drum-machine-urile și tot felul de tehnologii noi de producție audio. La vremea respectivă, mulți critici spuneau exact același lucru: „Asta nu e muzică adevărată.”

Un exemplu celebru este Jean-Michel Jarre, criticat ani la rând pentru că făcea muzică electronică. Astăzi însă, este considerat unul dintre pionierii genului.

La fel, trupe sau proiecte muzicale precum Modern Talking, Blue System, Boney M sau C. C. Catch au fost intens criticate pentru utilizarea sintetizatoarelor. Cu toate astea, piesele lor au ajuns în topuri și au rămas în memoria colectivă până astăzi.

Poate de aceea mulți din „generația cu cheia la gât” spun mereu același lucru: „Cea mai bună muzică e cea din anii ’70-’80-’90.”

Cine este, de fapt, „artistul fals”?

Dacă ar fi să fim sinceri până la capăt, trebuie pusă o întrebare incomodă: Câți artiști cântă de fapt piese pe care nu le-au compus ei? În industria muzicală este ceva absolut normal ca:

• textele să fie scrise de alți autori

• melodiile să fie compuse de producători

• aranjamentele să fie realizate de alți muzicieni

Artistul apare, cântă și devine „fața proiectului”. Nu e nimic ilegal în asta. Dar atunci apare întrebarea logică: unde începe și unde se termină creația artistică?Dacă cineva își pune doar vocea peste munca altora, iar sunetul final trece prin filtre, corecții și procesări digitale, cât de „autentic” mai este rezultatul?

Artizan AI vs. Muzician clasic

Aici apare comparația interesantă. Pe de o parte avem modelul clasic al industriei:

• texte scrise de alții

• compoziții realizate de producători

• corecții vocale și procesări audio masive

Pe de altă parte există creatorii care folosesc AI-ul ca instrument de producție. În acest caz, procesul poate însemna:

• scrierea propriilor texte

• configurarea stilului muzical prin prompturi și parametri

• editarea și rafinarea piesei

• mixaj și masterizare

AI-ul nu creează în locul lor. Este doar o unealtă nouă. De fapt, diferența reală nu este între AI și muzicieni. Diferența este între a crea ceva și a interpreta ceva creat de alții.

Experiența mea personală

Eu folosesc AI ca instrument de creație. Până acum am realizat trei albume, iar aproximativ 95% dintre texte sunt scrise de mine. Sunt versuri trăite, simțite, născute din experiențe personale. Procesul nu înseamnă apăsat un buton și „gata piesa”. Înseamnă ore, zile și uneori nopți nedormite pentru a găsi exact sunetul care exprimă ceea ce simt. În prezent:

• trei albume sunt deja lansate

• al patrulea e pe drum (așteaptă aprobarea magazinelor) și al cincilea e deja în lucru

Muzica mea este disponibilă pe platforme precum Apple Music, Spotify, Amazon Music, Tidal, Deezer, Boomplay, Audiomack, LastFm, iHeart Radio, Youtube, etc. dar și în format fizic – CD și Vinil.

Concluzia

Discuția despre AI în muzică abia începe. Tehnologia se va schimba, instrumentele se vor schimba, dar un lucru rămâne același: ideea din spatele muzicii.La final, publicul decide ce rămâne și ce dispare. Iar dacă tot am ajuns aici, îți las o întrebare simplă:

Ai ascultat vreodată vreo piesă de pe albumele mele? Dacă nu, poate merită să le dai o șansă.

Pe curând. Mă înclin,
Leo1Romania.

🤪 „Dacă nu scrii, dau eu de capul tău… glumesc, dar tot lasă un comentariu!”