Războiul cover-urilor și al remix-urilor în era AI

„Harfiștii” și manifestele de fațadă

Observ că, încet-încet, încep să iasă „harfiștii” mioritici cât și internaționali, să blameze mai mult sau mai puțin direct, sau onest, muzicile „inteligente”. Printre aceste creaturi nobiliare (sunt sarcastic, sper că v-ați prins) se evidențiază și sorcova scenei autohtone – Delia Matache.

A lansat mândria de fătucă o piesă ca să zică nimic, dar cică ar fi un „manifest” la adresa creatorilor sau artiștilor digitali, dar nu s-a înțeles unde se poziționează ea în „lupta” asta încrâncenată din ce în ce mai tare?! În mare, pare că nu e împotrivă, dar o discreditează indirect. Dar în acest articol nu vreau să vorbesc despre diva (întunericului), ci despre o cu totul altă situație.

Mitul emoției umane vs. Realitatea auditivă

Tot aud în jurul meu aceeași placă: „Bă, niciodată muzica AI nu va transmite emoția pe care o transmite un om și mai ales vocea lui”. Bă, nu mă înnebunii? Zi zău cu limba scoasă!

Ascult zilnic ‘kile’ de muzică, și umană și non-umană, și ascult muzică din fragedă pruncie. Mama mă adormea legănându-mă pe picioare cu C.C. Catch, Modern Talking, Blue System, Boney M etc., pe un casetofon de-ăla mic portabil (aaa, apropo, și aceștia au fost blamați la vremea lor că nu fac muzică adevărată pentru că foloseau sintetizatoare, un fel de AI al vremurilor)… mai târziu, ne culca pe mine și pe sora mea cu radio-pick-up de-ăla Hi-Fi, Pacific (desigur, sunt ironic). So, ascult muzică de când eram bebeu; alții, probabil că au descoperit muzica mult mai târziu. Dar nici măcar asta nu contează: cine, care, când, cum? Doar „desenez” în text imaginea mea de consumator de muzică.

Obiectivitatea creatorului digital

Întorcându-ne în zilele noastre, trebuie să fac o precizare importantă față de cei care mă cunosc și ca „artistul digital” care creează muzică și emoții folosind AI ca tool (ajutor), nu auto-generator: sunt foarte obiectiv. De ce nu subiectiv? Pentru că ascult muzică AI înainte să mă fi gândit măcar că într-o zi am să iau texte vechi de-ale mele și am să le transform în muzică. Deci, extrem de obiectiv, dragilor!

Demolarea clișeelor despre coveruri

Acum, ajungând la esența articolului și la ce vreau (sincer să fiu) să distrug, să demolez, e extraordinara experiență auditivă a unor coveruri și/sau remixuri care bat până la stele și înapoi chiar variantele originale.

Da, ați citit bine, și poate v-ați întâlnit și voi pe vastul internet cu această experiență audio… doar că unii, din limitări psihice, încă refuză să recunoască că AȘA ESTE! Sunt suficient de multe variante reimaginate care sună de-a dreptul dumnezeiește.

Și mă întreb: Ce rost mai are să aud o trupă, un interpret care face al miilea remix sau cover al unei piese care sună la fel ca celelalte 999.999 de dinaintea lui? Hai să fim realiști și onești: sunt coveruri care sună fix 1 la 1 cu originalul, și atunci care mai e rostul? Care mai e partea interesantă la un cover dacă sună identic? Eu spun asta de ani de zile (și la radio și în viața de zi cu zi). Nici nu apăruse AI-ul ăsta muzical când eu mă luptam cu percepții învechite… și-mi luam ofense din anumite direcții.

Geniul din spatele anonimatului digital

E, iată că a luat naștere AI și acum au invadat anonimii internetul cu versiuni reimaginate care mai și sună divin. Adevărul e că nu toate, că n-am înnebunit să generalizez. Unele sunt niște catastrofe, dar altele sunt de-a dreptul geniale și, dacă nu mai bune decât originalele, măcar la fel de bune, și nu e puțin lucru.

Atunci, cum naiba „nu transmite muzica AI emoții”, dragilor?

Invitație la o conștiință deschisă

Vă invit să ascultați mai atenți creatori (nu pe mine, alții) care fac variante proprii la hituri consacrate și, după 10-20 de astfel de piese, trageți concluzii. Cred că primul pas nu e neapărat acceptarea la mod general a muzicii AI, că e tot MUZICĂ, ci faptul că trebuie să guști o dată, de două… de trei ori, apoi să scuipi dacă nu-ți place, nu să spui asta doar „după ureche”, doar că așa visezi tu noaptea.

Hai să ne trezim! Nu să ridicăm în slăvi muzica AI, dar măcar să nu mai aruncăm cu căcat în ea. Și mai scutiți-mă cu vrăjeala aia proastă că muzica umană are acel „ceva” pe care AI nu-l va avea niciodată. Eu vă spun sincer: nu că bateți câmpii, ba chiar va și întrece acel „ceva”. Așa că, trezirea!

Ascultați cu conștiința deschisă, nu cu jaluzelele trase și lumina stinsă, ca apoi să vă văitați că e întuneric…

[P.S. Acesta nu este un articol pentru promovarea albumelor mele, ci de conștientizare că muzica e muzică indiferent cine a generat-o: om sau mașină].

Voi ați găsit vreun cover AI care v-a făcut pielea de găină mai tare decât originalul, sau încă stați cu jaluzelele trase?