Refrenul tăcerii (Lyrics)

Lumina cade lent pe pielea mea,
Ca și cum încă te-ar căuta,
În aer stă ceva nespus,
Un “noi” rămas fără răspuns.

Pe masa goală, urme de timp,
Nu mai e nimic… dar simt ce simt,
Că ai fost aici, în fiecare colț,
Și ai plecat… fără să te întorci.

Îți port tăcerea ca pe-un refren,
Care nu vrea să se termine,
Se rupe-n mine, încet, subtil,
Ca un ecou într-un oraș ostil.

Nu te mai chem, dar nici nu tac,
Îți spun povestea în fiecare track,
Și poate-ntr-o zi o s-o auzi,
Cum îți cânt lipsa… fără să știi.

Dacă mai ești undeva între vis și real,
Spune-mi încet… că n-a fost banal,
Că tot ce-am fost… n-a fost în zadar,
Chiar dacă doare… măcar a fost clar.

Corazone… nu te mai țin,
Dar încă te port în fiecare beat fin,
Corazone… nu te mai chem,
Dar încă te cânt… în fiecare refren.

Corazone… ai fost real,
Prea viu ca să fie doar ideal,
Și chiar dacă nu mai e loc,
Te simt în mine… ca un slow blues în foc.

Am învățat să respir fără tine,
Dar aerul încă te ține în mine,
Ca o melodie ce nu se termină,
Doar se ascunde… în lumină.

Fiecare pas e puțin mai greu,
Când nu mai e “noi”, doar “eu”,
Dar merg înainte, fără decor,
Cu tine în spate… ca un ecou sonor.

Nu mai vreau promisiuni înapoi,
Doar liniștea care rămâne din “noi”,
Și dacă vreodată o să mă vezi,
Să știi că încă în mine trăiești.

Nu ca durere… nu ca regret,
Ci ca un sunet perfect incomplet,
Care mă ține… dar mă și lasă,
Între ce-a fost… și ce mai apasă.

Corazone… nu te mai țin,
Dar încă te port în fiecare beat fin,
Corazone… nu te mai chem,
Dar încă te simt… în fiecare refren.

Corazone… ai fost real,
Prea viu ca să fie doar ideal,
Și mă pierd… dar nu te uit,
Ești tot ce-am avut… și n-am știut.

“Corazone vgrav… sunetul care rămâne… după ce totul dispare…”

Corazone…