Fără decor (Lyrics)

Stăteam la marginea unei seri prea lungi,
Cu gânduri care nu știu să fugă de drum,
Lumina era slabă, aproape stinsă,
Și inima mea, deja cuprinsă.

Nu căutam nimic, doar un semn pierdut,
Un motiv să nu dispar în trecut,
Dar aerul s-a schimbat brusc, ușor,
Ca o tăcere care cere ajutor.

Ai intrat fără grabă, fără zgomot,
Ca și cum lumea s-ar fi strâns la loc,
Și tot ce era haos în jurul meu
A început să respire mai greu.

Nu era lumină, nu era vis,
Doar ceva ce nu poate fi scris,
Și fără să spui niciun cuvânt,
M-ai făcut să cad în pământ.

Și n-am știut dacă fug sau rămân,
Dacă e rană sau e stăpân,
Dar ceva în mine s-a rupt încet,
Ca un adevăr prea complet.

Privirea ta condamnă emoția mea,
Fără să spună nimic, doar ea,
Ca o sentință fără judecător,
Ca un verdict fără ajutor.

Privirea ta îmi scrie pe piele
Tot ce-am ascuns între zile grele,
Și mă lasă gol, fără apărare,
În fața unei clipe care doare.

M-am prins de marginea unui gest banal,
Dar în ochii tăi era ireal,
Ca și cum timpul nu mai avea sens,
Doar un ecou intens.

Și fiecare secundă între noi
Era mai grea decât orice război,
Fără cuvinte, fără decor,
Doar un început și un sfârșit simultan, ușor.

Nu mi-ai vorbit, dar am înțeles,
Că uneori tăcerea are sens,
Și că un singur fel de a privi
Poate rupe tot ce vrei să fii.

Și m-am văzut din afară, străin,
Un om prea plin de un gol divin,
În fața ta, fără apărare,
Doar o emoție care moare.

Și n-am știut dacă fug sau rămân,
Dacă e vis sau adevăr păgân,
Dar privirea ta m-a prins încet,
Ca un verdict complet.

Privirea ta condamnă emoția mea,
Fără să spună nimic, doar ea,
Ca o liniște care arde ușor,
Ca un judecător invizibil, fără decor.

Privirea ta îmi taie în două
Tot ce credeam că mă mai ține nouă,
Și rămân aici, fără să știu
Dacă e moarte sau sunt viu.

„Uneori nu cuvintele te judecă…
ci felul în care cineva se uită la tine.”