Bon Appétit, Majestate! – Lecția de Perfecțiune care m-a lăsat cu un gol în suflet

Recent am închis ultimul cadru din mini-serialul „Bon Appétit, Majestate!” și, vă spun sincer, m-a dărâmat. M-a uimit din toate punctele de vedere. Nu e doar un film, e o stare de spirit de care îți pare rău când se termină. Simți un gol imens, știind că s-a terminat și că rar o să mai găsești ceva la nivelul ăsta de execuție. De la scenariul construit cu o inteligență sclipitoare, până la cadrele și regia care par pictate, nu filmate, totul este la superlativ.

Perfecțiunea Coreeană: Scenariu, Regie și Muzică

Muzica se împletește cu modurile de filmare într-un fel pe care noi, în vest, l-am uitat, iar jocul actorilor… este pur și simplu impecabil. Nu vezi o mișcare greșită, nu vezi o privire falsă. Oamenii ăștia nu se joacă de-a actoria, ei trăiesc acolo, în fața ta, forțându-te să devii parte din povestea lor. Cadrele sunt lucrate cu o migală care te face să dai pauză doar ca să admiri compoziția.

Este genul de serial care te absoarbe complet și te face să realizezi că industria asta coreeană este, în acest moment, în top mondial. Sunt mult peste Hollywood, Bollywood și alte „mașinării” care scot producții pe bandă rulantă fără niciun suflet. Coreenii au înțeles că detaliul face diferența și nu se grăbesc; ei construiesc o experiență, nu doar un produs de consum.

Contrastul Dureros cu „Arta” de Dâmbovița

Sincer, comparația cu ce se întâmplă în industria mioritică de la noi nici nu își are rostul, dar e imposibil să nu o faci când vezi la ce nivel au ajuns alții. În timp ce eu stau captivat de arta din Coreea, piața din România este sufocată de consumatori de „Las Fierbinți”. Suntem hrăniți cu filme scrise și regizate de Anghel Damian și jucate într-un mod care pe mine mă face să râd, dar „în râsul curcilor”, nu de plăcere.

Să pui lângă o producție coreeană de nota 20 aceste încercări autohtone e ca și cum ai compara un vin vechi, de colecție, cu o apă chioară. E dureros să vezi discrepanța asta de profesionalism, dar e realitatea mea ca spectator exigent. Coreea de Sud livrează excelență și respect pentru public, în timp ce la noi e „merge și așa”, mizând pe un umor ieftin și o regie fără viziune.

De ce ne lasă Coreea cu un „gol în suflet”?

Acesta este blestemul producțiilor bune: după ce guști din perfecțiune, tot ce urmează pare fad. „Bon Appétit, Your Majesty” mi-a ridicat standardele atât de sus, încât mi-e greu să mai dau credit producțiilor mediocre. Coreea de Sud nu mai este demult o alternativă exotică, este noul etalon în cinematografie, lăsând în urmă clișeele obosite ale marilor studiouri vestice.

Verdictul Leo1Romania: 10+

De ce această notă? Pentru că este o capodoperă care bifează tot: emoție, estetică și profesionalism absolut. Nota 20 pentru regie și jocul impecabil al actorilor care te fac să uiți că ești în fața unui ecran.

Voi ce părere aveți? Ați simțit și voi „golul” acela după un serial coreean de top sau încă mai sperați că o să apară ceva de calitate prin producțiile noastre locale? Aștept comentariile voastre mai jos!