Last Breath: Între Supraviețuire Miraculoasă și Știința „de Film” a Decompresiei

Am vizionat  „Last Breath” (Ultima suflare) și, trebuie să recunosc, și sunt puțin subiectiv. Fiind un film care atinge direct domeniul meu de suflet — scufundările (diving) — l-am privit cu un ochi mult mai critic decât un spectator obișnuit.

Filmul este „bunicel”, inspirat dintr-o poveste reală absolut incredibilă, dar suferă de boala cronică a Hollywood-ului: exagerarea de dragul dramatismului, chiar și acolo unde realitatea era deja destul de dură.

Când Știința se Scufundă în Penibil

Ca scafandru, nu pot să trec cu vederea greșelile tehnice care, pentru un cunoscător, sar în ochi ca un rechin într-o piscină. Să vorbim puțin despre cifre, că ele nu mint:

• Decompresia: Știm cu toții că rata de decompresie este direct proporțională cu adâncimea, temperatura și, mai ales, timpul petrecut în imersie.

• Realitatea vs. Filmul: Pentru o adâncime de 90 de metri și doar câteva minute petrecute acolo, nu există nicio justificare științifică pentru zile întregi de recompresie sau pentru procedurile prezentate. Camera hiperbară este esențială, dar modul în care au lungit procesul la 4 zile a fost clar „din burtă”.

• Resuscitarea în „clopot”: Aici filmul a dat-o în bară rău de tot. Scena resuscitării a fost, din punctul meu de vedere, mai mult o glumă proastă. Într-un mediu atât de controlat și sub o presiune atât de mare, ce am văzut pe ecran a fost pur teatru ieftin, lipsit de rigoarea medicală a scufundărilor de mare adâncime (saturation diving).

Un Film „Bunicel”… dacă închizi un ochi

Dacă reușești să renunți la a critica aspectele științifice și să uiți de legile fizicii pe care le înveți la primele cursuri de diving, „Last Breath” rămâne un film care se poate vedea. Tensiunea este acolo, atmosfera izolată și periculoasă a mării este bine redată, iar povestea omului lăsat fără aer în întunericul abisului te face să apreciezi fiecare gură de oxigen pe care o ai în sufragerie.

Este o poveste despre limită, despre colegialitate și despre norocul chior care uneori bate orice calcul matematic.

Verdictul Leo1Romania: 7/10

Nota mea pentru „Last Breath” este un 7/10, cu mențiunea că 1% din această notă este pur subiectivism pentru că iubesc adâncurile. Este un film corect pentru publicul larg, dar o sursă de mici frustrări pentru noi, cei care știm ce înseamnă cu adevărat presiunea și amestecurile de gaze.

Tu cât de adânc poți coborî?

Te-a convins drama scafandrului lăsat singur în abis sau te-au scos și pe tine din ritm erorile tehnice? Hai să discutăm în comentarii: merită să sacrifici adevărul științific pentru a face un film „mai bun” sau realitatea era deja destul de palpitantă?