Ecoul unor suflete: Mesaje care au sfidat timpul la „Din Suflet Pentru Suflet”

Uneori, universul are un mod straniu de a te opri din drum. Când am zis STOP în 2024, după aproape trei decenii de emisie neîntreruptă (1995-2024), n-am făcut-o pentru că nu mai aveam ce spune. Am făcut-o pentru că m-am lovit de un zid de gheață: dezinteresul crunt al unor radiouri care au uitat că dincolo de butoane și publicitate sunt oameni.

Deși am oferit, împreună cu alți patru colegi, șase emisiuni complet gratuite, pasiunea noastră s-a izbit de nepăsare. Dar, scotocind prin arhive, am dat peste ceva care m-a răscolit. O bucată din universul „Din Suflet Pentru Suflet” care îmi amintește de ce am rezistat atâta timp.

Mesajul Doamnei Elisabeta (78 de ani) – O lecție de viață

În 2021, am primit un mesaj care m-a lăsat fără cuvinte. Venea de la o ascultătoare fidelă, doamna Elisabeta, și era dedicat tuturor celor care ați fost duminică de duminică alături de mine. Citiți rândurile astea și încercați să simțiți greutatea fiecărui cuvânt:

„Acestea sunt mâinile celui mai bun prieten, tinere, puternice și care te iubesc, mâini ce îți strâng mâinile tale în ziua nunții. Sunt mâinile ce vor lucra alături de ale tale pe măsură ce construiți viitorul.

Sunt mâinile care te vor iubi cu pasiune și vor avea grijă de tine de-a lungul anilor, iar cu o atingere blândă îți vor oferi alinare. Te vor îmbrățișa când durerea sau frica vor pune stăpânire pe tine și cu tandrețe îți vor mângâia copiii.

Sunt mâinile care te vor ajuta să ții familia unită, care îți vor da putere când vei avea nevoie. Și, la final, acestea sunt mâinile care, zbârcite și îmbătrânite, se vor întinde către ale tale, dându-ți aceeași mângâiere tandră, mai presus de cuvinte.”

De ce doare?

Mă doare pentru că, în timp ce noi (eu și echipa EmisiuniRadio.ro) puneam aceste mâini la treabă pentru a construi o comunitate, „mai-marii” radiourilor priveau în altă parte. Ne-am frânt dintr-o cauză externă, nu din lipsă de iubire.

Am adăugat alte câteva mesaje primite în timpul emisiunii live, de-a lungul anilor. Desigur, sunt doar câțiva stropi dintr-un ocean întins pe trei decenii.

La un an și jumătate de la încheierea emisiunii, realizez că Din Suflet Pentru Suflet nu a fost doar un job sau un hobby. A fost o parte din mine. O parte pe care am dăruit-o celor care, precum doamna Elisabeta, știau să aprecieze valoarea unei mângâieri prin undele radio.

Fiecare înțelege ce vrea sau ce poate din acest mesaj. Eu rămân cu recunoștința pentru acele „mâini zbârcite și îmbătrânite” care m-au ținut în viață duminică de duminică, din 1995 până în ultima zi de emisie.

Nu știu încă, după atâta timp, dacă mai vreau cu adevărat să mă întorc la dragostea adolescenței mele — Din Suflet Pentru Suflet — a vieții, de fapt, pentru că am parcurs cu ea, totuși, 30 de ani… Și mărturisesc că mi-e un dor uneori, doar că… îmi trece repede. Am așa o repulsie față de radiouri în general, încât nu pot descrie dezgustul.

Poate am să revin pe radio într-o zi, nu știu când, sau — mai grav — nici măcar nu știu dacă se va mai întâmpla vreodată. Cert e că rămân cu amintirile sublime despre ce a fost, atât pentru mine, cât și pentru sufletele de „pe recepție”… DSPS.

Voi, cei care ați crescut cu „Din Suflet Pentru Suflet”, vă mai amintiți momentele în care radio-ul era singura mână întinsă spre voi? Mai are loc emoția pură în FM-ul de astăzi sau ne-am robotizat de tot? Vă aștept gândurile aici, în comentarii. 🦁🎙️✨