Discografie

Albumul Destin

DESTIN (Vol. 4) – Un alt capitol al unei călătorii profunde

 

Muzica nu se termină atunci când apeși butonul „stop”, ci atunci când povestea este întreagă. Am lucrat ceva vreme intens la cel de-al patrulea album al meu, intitulat Destin. Este materialul care NU va încheia un ciclu început cu Altfel, continuat cu Busuioc și definit prin Cicatrici.

Acest nou album conține, la fel ca și precedentele, 5 piese. Sunt gata, sculptate din emoție și sunet, așteptând să fie auzite. Însă, pentru mine, un album nu este doar o colecție de cântece, ci un drum cu un început și un sfârșit bine definit.

Destin este lansat oficial în toate magazinele muzicale digitale din lume. Dar surpriza cea mai mare vine pentru colecționari:

Albumul 4 (Destin) se găsește și în format fizic, fiind unit sub aceeași copertă cu Albumul 3 (Cicatrici).

Este o ediție specială, o conexiune tactilă între rănile trecutului și drumul pe care ni-l scriem singuri. Am avut mult de parcurs. „Destinul” nu se grăbește, el se împlinește atunci când totul este la locul lui.

Poarta este deschisă.

Ca parte din compilația specială de 10 piese (Altfel & Busuioc), acest prim volum este acum disponibil pentru cei care prețuiesc sunetul autentic, fiind lansat atât digital, cât și în format fizic pe CD și Vinil — pentru o conexiune tactilă cu emoția.


Cumpără Albumul (Vinil / CD)

 

🍀 „Lasă un comentariu, că aduce noroc și la site și la tine!”

Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Most Voted
Newest Oldest
Inline Feedbacks
View all comments
Back to top button
error:Conținutul este protejat!!
0
Would love your thoughts, please comment.x