Profetul tenebrelor (de Brunno Livadaru) – prin ochii unui văr prea direct
Să fim lămuriți de la bun început, ca să nu avem discuții: eu și Brunno Livadarusuntem veri primari. Când am aflat că a lansat o nouă carte, după cea pentru copii, curiozitatea m-a împins să o devorez instant. Însă entuziasmul s-a stins repede. Deși vorbim despre o rudă foarte apropiată, asta nu mă oprește să fiu complet sincer. Cine mă cunoaște știe bine că spun lucrurilor pe nume, direct și fără filtre, chiar dacă adevărul costă.
O oglindă a societății, dar plină de clișee
„Profetul tenebrelor” încearcă să ne vorbească despre structura șubredă a unei societăți care seamănă izbitor de mult cu ceea ce ne înconjoară în viața de zi cu zi — un fel de oglindă a acestei banale colonii numite omenire. Autorul a ales ca protagoniști niște simple râme, insuflându-le calități, dar mai ales defecte umane. Dintre toate, uitarea este cel mai mare păcat: uitarea faptului că istoria se repetă la nesfârșit.
Problema este că acest simbolism profund m-a plictisit de zile mari. Lectura a fost de-a dreptul chinuită, transformându-se într-o înșiruire de clișee pe bandă rulantă. Dincolo de ideea de bază, paginile sunt inundate de teme devenite deja obositoare, precum sexismele sau referințele LGBTQ+. Sincer, m-am săturat de astfel de subiecte promovate forțat prin filme în ultimii ani. Chiar nu se poate și fără? Iar peste toate acestea, apare și nelipsita „drogangeală”, un alt element preluat parcă din rețetele cinematografice actuale.
Patru luni de lehamite și o paralelă riscantă
Din cauza oboselii, a proiectelor, a jobului și, uneori, a lipsei totale de chef, mi-a luat nu mai puțin de patru luni să termin volumul. A fost o parcurgere greoaie. Nici măcar celebra și plictisitoarea distopie „Minunata lume nouă” a lui Aldous Huxley nu mi-a provocat o asemenea stare de lehamite cum a reușit să o facă această carte.
Totuși, dacă e să rămânem corecți, analogiile create de Brunno — râma versus omul — sunt extrem de echilibrate și foarte bine îmbrăcate în cuvinte. Stilul de scriere este îngrijit, însă substanța lipsește din cauza artificiilor moderne introduse inutil în text.
Generația viitoare și verdictul final
Dacă ar fi să găsesc un public țintă, aș spune că această carte este potrivită pentru un licean. Mi se pare complet absurd să îmi imaginez un copil de clasa a VII-a citind așa ceva. Poate că unui tânăr de liceu i-ar da puțin de gândit. Nu pentru că volumul ar fi vreo mare capodoperă literară, ci pentru că adolescenții de azi reprezintă „râmele” viitorului — cei care ar avea puterea și șansa de a nu mai repeta greșelile istoriei.
Verdictul Leo1Romania: 4/10
Nu spun că volumul nu merită răsfoit deloc. Dacă chiar nu ai altceva mai bun de făcut sau de citit, îi poți parcurge paginile în liniște. Însă un lucru e cert: nu te aștepta la vreo mare revelație.
